Barack Obama pregătește măsuri speciale pentru reducerea atacurilor armate

Barack Obama pregătește măsuri speciale pentru reducerea atacurilor armate
Publicat: 05/01/2016, 19:58

Este vorba de măsuri introduse într-o ordonanță executivă, o manevră menită să evite o decizie a Congresului, reticent să adopte legi pentru diminuarea accesului la arme de foc.

„Noile măsuri nu intră în contradicție cu al II-lea Amendament”, a declarat Obama.

„Dar cred că putem găsi modalități de reducere a atacurilor armate, în conformitate cu al II-lea Amendament”, a subliniat președintele Statelor Unite.

„Nu putem accepta acest carnagiu cu prețul libertății; pretextele invocate constant trebuie să înceteze”, a insistat liderul american.

Magazinele care vând arme de foc vor avea nevoie de licențe speciale emise de Biroul pentru Alcool, Arme de foc și Explozibil, iar cumpărătorii vor fi verificați atent.

„Congresul este ținut ostatic de grupurile de lobby proarme, dar Statele Unite ale Americii nu pot fi ținute ostatice. Nu este vorba de măsuri pentru a restricționa accesul tuturor la arme. Dacă treci de teste, ai dreptul să deții o armă. Problema este că, până acum, vânzătorii de arme aveau alte reguli”, a subliniat președintele SUA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×